Dr. med. Iosif Secasan

D E C L A R A Ţ I E P O L I T I C Ă

Cercetarea ştiinţifică

- două sisteme de remunerare -

Demersul meu politic, de astăzi vizează un segment mai puţin vizibil, nu întotdeauna extrem de spectaculos, dar unul care implică foarte multă muncă şi responsabilitate, absolut esenţiale în orice societate şi stat modern actual: cercetarea ştiinţifică.

Punctual doresc să aduc în discuţie cercetarea istorică din muzee, fiindcă în diverse ocazii am putut să constat performanţele acesteia.

Astfel în două muzee diferite la Timişoara şi Reşiţa, bunăoară, m-a impresionat faptul că s-au publicat, în anii de după revoluţie un număr important de cărţi de istorie: 46 lucrări la Timişoara şi 42 de lucrări la Reşiţa, dintre care 5 au fost recompensate cu premii ale Academiei Române, ceea ce înseamnă o recunoaştere a calităţii cercetării ştiinţifice din muzee.

Alături de funcţiile de păstrare-conservare şi valorificare educaţională a patrimoniului cultural, cercetarea ştiinţifică în muzee constituie un segment important al activităţii muzeale, foarte clar în actele normative în vigoare.

Astfel, Legea muzeelor şi colecţiilor nr. 311/2003, republicată în 2006, stipulează la art.4, litera a şi b, că ,,funcţiile principale ale muzeului" sunt:

a) constituirea ştiinţifică, administrarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului muzeal;

b) cercetarea ştiinţifică, evidenţa, documentarea, protejarea şi documentarea patrimoniului muzeal.

Venind în întâmpinarea acestor prevederi au fost înfiinţate în muzeele din ţară posturi de cercetători ştiinţifici, reglementate prin prevederile sus menţionatei legi. Acest lucru a constituit un reviriment şi a condus la dezvoltarea activităţilor muzeale, integrând cercetarea istorică şi arheologică din instituţiile muzeale, în cadrul mai vast al cercetării ştiinţifice naţionale.

Cu toate că esenţa activităţii de cercetare este aceeaşi în acest moment, în România există o situaţie discriminatorie în privinţa remunerării cercetătorilor ştiinţifici.

Cercetătorii ştiinţifici din institutele Academiei Române sunt asimilaţi cadrelor didactice universitare (profesori, conferenţiari etc.) şi, prin urmare, plătiţi la aceste standarde, în timp ce pentru ceilalţi există o grilă aparte mult dezavantajoasă şi care în orice caz nu acoperă efortul de cercetare şi munca depusă.

Prin urmare există în România de astăzi, tară europeană, două sisteme de remunerare a cercetării ştiinţifice. Acest fapt vine în contradicţie cu prevederile Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, care stipulează la art.4 că activitatea personalului de cercetare - dezvoltare este de interes naţional. Aceeaşi lege nu condiţionează şi nu stabileşte ierarhii între cercetătorii ştiinţifici din diversele instituţii ale României moderne în care ei îşi desfăşoară activitatea. Din contra, legea invocată mai sus stabi1eşte clar că personalul de cercetare - dezvoltare, indiferent de structurile organizatorice în care îşi desfăşoară activitatea, beneficiază de ace1aşi statut şi au aceleaşi îndatoriri.

Declaraţia mea de astăzi se vrea un semnal de solidaritate cu cercetătorii istorici din muzeele României şi, în ace1aşi timp, exprimarea unui deziderat de reglementare a salarizării cercetării din instituţiile muzeale, compatibilă cu cele din institutele Academiei Române, ceea ce este, în opinia mea, şi moral şi legal.

Senator ,

Dr. med. IOSIF SECĂŞAN

continuare >>>>